"O anumita mentalitate huliganica"

Aparitia, in 1996, a demult banuitului "Jurnal" de Mihail Sebastian a reactualizat, in alti termeni, "scandalul" interbelic pe care acest frate vitreg al "trairistilor" din generatia nelinistii il starnise cu romanul "De doua mii de ani", urmat la scurta vreme de dosarul polemic intitulat ostentativ "Cum am devenit huligan". Una din marile si dureroasele revelatii ale "Jurnalului" din 1996 va fi legata de evolutia dramatica a fraternitatii spirituale dintre Sebastian si Mircea Eliade, a caror rudenie fusese semnalata, chiar daca laconic, de G. Calinescu in "Istoria literaturii...": "Foarte inrudit cu Mircea Eliade este Mihail Sebastian, elev si el al lui Nae Ionescu. "Destin", "experienta tragica" sunt notiuni care vin des sub pana sa. (...) Doritor de a intelege "clar si distinct" totul, de a trai toate atitudinile, chiar si pe cele opuse interesului fiintei sale, eroul evreu sufera intens, dar cauta a se cunoaste cu raceala". Aceste note, carora li se adauga cele schitate in paragraful despre evrei in capitolul final din marea Istorie a lui G. Calinescu, definesc, dincolo de implicatiile rasiale, mentalitatea unei generatii de "frati siamezi" solidara nu doar in experientele comune, ci si in rupturile ce au macinat-o si care sunt "traite" in acelasi stil intelectual ce-i aduna pe toti, mai presus de "certuri" ideologice, intr-o mare familie spirituala. Este o generatie - spune undeva, pe urmele lui G. Calinescu, Nicolae Manolescu - de scriitori "cu structura sufleteasca a unor mari afectivi. Aproape toti sunt febrili, nervosi, patimasi, apartinand de temperamentul pe care Aldous Huxley l-a numit cerebrotonic si l-a asociat cu un fizic ectomorf. Timizi, inhibati, reflexivi, introvertiti, ei "se apara" tocmai prin afirmarea drepturilor mintii asupra sufletului: luciditatea lor este masca pentru o afectivitate excesiva. Ca toti timizii, ei au reactiuni violente: ca toti sentimentalii isi neaga sentimentalitatea". Inteligenta lor se exprima afectiv, imprumutand "limbajul emotiei": "luciditatea lor nu inseamna numaidecat idee: mai curand un palpit emotional al ideii". Si, in fine, observatia capitala: "jurnalul lui M. Sebastian traduce acest climat afectiv al ideii, e plin de stari de spirit, de o intelectualitate deci mai mult emotionala decat analitica". "Jurnalul" lui M. Sebastian este tocmai documentul exemplar care da codul stilistic si intelectual al unei intregi generatii compuse din scriitori "cu structura sufleteasca a unor mari afectivi". Cod care se regaseste in intreaga lor opera, indiferent de specia in care se exprima: de la "roman" si eseu ideologic, la "cronica" teatrala ori literara si pana la "jurnal" intim. Este motivul pentru care rolul si proeminenta acestei generatii stralucite in contextul literaturii romane nu pot fi deduse din evaluari fragmentare, dispuse cronologic, din analize partiale infatisate didactic (roman, eseistica, jurnal, memorii etc.) ci prin descoperirea conexiunilor, a "vaselor comunicante": opera lui M. Sebastian, spune d-na Cornelia Stefanescu in studiul introductiv la exceptionalul "Jurnal de epoca" recent aparut (Academia Romana - Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta - Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu", 2002), "reprezinta in adancul sau cel mai intim un sistem de vase comunicante din care se vede cum eseistica il duce la roman si romanul la teatru, ceea ce poate face ca autorul sa nu poata fi explicat organic pe portiuni izolate de manifestare". Dupa ce face stralucit dovada relatiei dintre Jurnal, publicistica, dramaturgie si proza confesiva etc. d-na Cornelia Stefanescu isi incheie astfel importantul sau studiu introductiv: "Imi mentin ideea ca Jurnalul nu are cum sa surprinda pe cunoscatorii in materie. A vorbi despre valoarea sa la modul absolut inseamna a minimaliza o intreaga viata dedicata scrisului". Concluzie ce se aplica oricaruia dintre corifeii acestei generatii de "mari afectivi" uniti intr-o veritabila comunitate spirituala si ale caror "certuri", "rupturi" si "derapaje" le mentin si intaresc si ele, paradoxal si "scandalos", acelasi indelebil aer de familie, aceeasi indestructibila rudenie intelectuala despre care vorbea de mult G. Calinescu si, dupa aceea emulul "calinescian". E o trasatura stilistica, mentala si intelectuala care, intre altele, pune in discutie valabilitatea incercarilor de a face chiar din Jurnalul lui Sebastian nu doar un document uman exceptional, dar si, politizat excesiv, un fel de veninos mar al discordiei. De altfel, "patit" el insusi de pe urma lecturii inadecvate, in cheie politica, a confesiunii din "De doua mii de ani" (1934), va preveni asupra simplificatoarei (si nocivei) obsesii politice, care-i va umbri intrucatva si propria-i posteritate. O face intr-un articol extraordinar, intitulat "Despre o anumita mentalitate huliganica", aparut in martie 1935 in "Rampa" si preluat acum in "Jurnal de epoca" de d-na Cornelia Stefanescu. Scurtul eseu are, s-ar zice, o actualitate nepieritoare. El previne asupra "gravelor ravagii pe care le face in mentalitatea actuala cuvantul "Dreapta" sau cuvantul "Stanga". In afara acestui unghi care masoara totul - spune Sebastian - "nimic nu poate ramane liber, in alta sfera logica, in alt camp vizual, pe alt plan de gandire". A citit intr-un studiu, altfel "foarte bine scris", ca "muzica lui Bach este o muzica... de dreapta, in timp ce muzica lui Haendel este, dimpotriva... de stanga. (...) Se dovedea, cu destula abilitate dialectica, de ce Bach era nationalist, si de ce Haendel un european, un internationalist". Mircea Eliade scrie un studiu despre "Autonomia vietii spirituale": "Dupa trei zile, cineva - constata Sebastian -, prin Cuvantul liber, il someaza sa raspunda daca aceasta "autonomie" este sau nu fascista"! Cuvant periculos, cuvantul "autonomie" este trecut, din punct de vedere politic, pe lista neagra: "Numesc acest fel de judecata - scrie lucidul cartezian "afectiv" M. Sebastian - o judecata huliganica. Adica o judecata care face sa intervina criteriile politice pe un plan nepolitic. Este o confuzie de puncte de vedere ce devasteaza lumea ideilor si o arunca tuturor pasiunilor joase, primare, nediferentiate. Un huligan este un obsedat. Salbaticia lui este inainte de orice mintala. Inteligenta lui, sensibilitatea lui a fost diformata pana la o anumita schema, dincolo de care nu mai intelege nimic. Este fara indoiala un inceput de dementa - inofensiva uneori, funesta de alteori" (sub. nr.). Ducand mai departe, in absurd, logica acestei "salbaticii mintale" care reduce orice dezbatere la intrebarea ultima, "de dreapta" ori "de stanga"?, Sebastian prevede "o zi in care se va inventa o botanica fascista si una radicala, o chimie reactionara si una progresista, o algebra liberala si una conservatoare. Se va stabili ca anumite plante sunt burgheze, in timp ce altele sunt marxiste", ca acizii fac parte din corpurile chimice "democrate", iar bazele sunt "oligarhice". Dementa va descoperi ca "anumite functiuni matematice sunt hitleriste, iar altele sunt bolsevice: vor fi amurguri subversive, vor fi ploi tendentioase, vor fi astri suspecti": incaputa intre dintii acestui cleste maniheic cu gura cascata - "dreapta-stanga" - "omenirea merge cu pasi repezi spre o intelegere politista a lumii" - iata perspectiva sumbra prevestita de acest soi de "huliganism intelectual". O perspectiva devenita realitate concreta, in perioada cand Romania intelectuala a fost sfasiata intre "cele doua culturi" de inspiratie leninista si cand cartile de dreapta, tablourile de dreapta, filmele si cantecele de dreapta ale marilor artisti au mai incaput doar pe listele negre ale cenzurii. Nici dupa '90 profetia lui Sebastian nu si-a pierdut complet actualitatea. Sub teroarea acestor cuvinte - "dreapta"/"stanga" - libertatea de expresie, in aparenta deplina si nemarginita, a fost, in realitate, "ghetoizata", ingradita si redusa la distanta scurta dintre doua maniheisme, la fel de pernicioase. Un mare intelectual roman, cu ani grei de puscarie in spate, ne-a stupefiat punand din nou in circulatie teoria leninista a "celor doua culturi": una "de dreapta", retrograda si antieuropeana, alta "de stanga", democratica, europenista, mondialista etc. "Observatori" occidentalizanti ai culturii si literaturii romane decreteaza, periodic, in paginile "monitorului" lor cultural ce e progresist si ce e retrograd, ce carti trec granita "corectitudinii politice", si care nu o trec, il rup pe Eminescu in doua stabilind cu care "parte" a lui trecem vama spre Europa si care "portiune" din mostenirea poetului national e "de dreapta", "nationalista" si, deci, trimisa sa zaca in "lagarul cartilor detinute". Este, vorba lui Sebastian, un nou inceput de dementa - inofensiva uneori, funesta alteori: expresia unei "anumite mentalitati huliganice"...