luni, 21 septembrie 2009

Din Muzeul Bran s-a furat o statueta de secol XIV

De o saptamana, furtul este tinut "la secret" de politie si de conducerea Ministerului Culturii
O valoroasa statueta din secolul XIV, cunoscuta sub numele de "Rege angevin", a fost furata duminica trecuta de la Muzeul Bran. Facuta din tuf vulcanic si avand o inaltime de circa 50 centimetri si aproape 20 kg greutate, statueta - opera a unui sculptor francez necunoscut - a suferit o interventie in secolul XVI, cand chipul din roca a fost inlocuit cu unul din marmura. Disparitia statuetei a fost observata de personalul muzeului duminica trecuta dupa-amiaza, la scurta vreme dupa plecarea ultimilor vizitatori care au mai putut sa o admire - membrii unei delegatii a Bancii Mondiale. Ca si celelalte obiecte de arta din patrimoniul Muzeului Bran - lucru valabil, de altfel, la scara nationala - statueta nu era asigurata. Fapt pentru care valoarea ei pe piata obiectelor de arta nu a putut fi, pana acum, stabilita, nici macar cu aproximatie, singura certitudine fiind valoarea de inventar din evidentele muzeului "reactualizate" in 1980 - 3.000 lei. Desi este vorba de una dintre cele mai pretioase opere de arta din patrimoniul muzeului, furtul statuetei a fost tinut "la secret", vreme de o saptamana, atat de politistii care ancheteaza cazul cat si de personalul muzeului, si de conducerea Ministerului Culturii, in cap cu ministrul Razvan Theodorescu, care a ordonat anume acest lucru. Potrivit unor surse din politie, ipoteza privilegiata a anchetei este cea a unui furt comandat si faptuit cu complicitatea unui foarte bun cunoscator al muzeului, posibil chiar unul dintre angajatii acestuia, avand in vedere faptul ca nu exista nici o urma de efractie, sistemul de alarma nu s-a declansat, iar paznicul nu a observat nimic.

Niciun comentariu: