luni, 21 septembrie 2009

Echipa lui Victor Ponta a gasit doua cazuri de utilizare frauduloasa a fondurilor Phare

Reprezentantii uneia dintre firmele incriminate, Mixera SRL Braila, declara ca habar nu au de acest control, tipografia pentru care erau destinate fondurile fiind deja pusa in functiune
Seful Corpului de Control a avut ieri o intalnire cu Hermann Bruner, seful Oficiului de Lupta Antifrauda (OLAF) al Comisiei Europene. Corpul de Control al Primului-Ministru a verificat 13 cazuri noi, in care au fost primite sesizari privind utilizarea frauduloasa a fondurilor comunitare nerambursabile, in doua dintre aceste cazuri fiind intocmite dosare si inaintate spre cercetare organelor de ancheta penala - a declarat, vineri, la Palatul Victoria, seful CCPM, Victor Ponta. In celelalte 11 cazuri, problemele constatate au fost numai de ordin administrativ, de intocmire necorespunzatoare a unor documente legate de proiectele respective. In primul caz, un consilier municipal de la Petrosani a sesizat o posibila frauda privind deturnarea fondurilor PHARE alocate proiectului "Monitorizarea sistemului de alimentare cu apa in Valea Jiului". Castigatoarea licitatiei pentru acest proiect, firma israeliana Hydrocom Control Systems Ltd Hezly, a furnizat firmelor subcontractante, intre care si General Comtrust Inc SRL, piese de radiocomunicatii si tehnica de calcul in vederea realizarii proiectului, potrivit unui contract de subantrepriza. CCPM a constatat ca, in realitate, piesele si echipamentele cu pricina au fost utilizate in alte scopuri, mai exact in derularea unui contract de service incheiat de General Comtrust cu Regia Autonoma a Huilei Petrosani, contract care avea ca obiect intretinerea echipamentelor de telecomunicatii din dotarea regiei. Pe de alta parte, prin 4 acte aditionale la contractul initial, valoarea proiectului a fost marita de aproape 3 ori, de la 989.000 USD, la 2.500.000 USD, iar termenele de executie s-au prelungit cu 4 ani. Concluziile acestei anchete au fost trimise Inspectoratului de Politie Hunedoara, care a intocmit trei dosare penale. In cel de-al doilea caz, este vorba de trei societati comerciale din Braila - Mixera, Doraliment Prod si Pronet Tradig - care au primit prin programul PHARE fonduri in valoare totala de 245.839 de euro, pentru trei proiecte: realizarea unei minitipografii pentru tiparirea de documente, achizitionarea si prelucrarea produselor lactate si dezvoltarea activitatii de turism si agrement. Corpul de Control al Primului-Ministru a verificat sesizarile si in aceste cazuri si, constatand ca exista posibile nereguli de ordin penal, a trimis concluziile sale, precum si documentele justificative, Directiei Economico-Financiare din IGP, care efectueaza cercetari penale, a spus Victor Ponta. Contactati telefonic, aseara, reprezentantii uneia dintre aceste firme, si anume S.C. Mixera SRL, ne-au declarat, surprinsi, ca habar nu au de acest control, ca lor nu li s-au cerut nici un fel de date si documente, nici de la CCPM, nici de la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Braila. "Noi am finalizat proiectul fara nici un fel de probleme, tipografia in cauza fiind deja pusa in functiune" (?! - n.m.), ne-a declarat Octavian Andreicut, reprezentantul firmei Mixera. In plus, reprezentantul S.C. Mixera ne-a spus ca nici cei de la S.C. Doraliment (pe care noi nu i-am putut contacta) nu stiu nimic de acest control. "O sa verific si o sa va informez cum stau lucrurile, dar sa stiti ca nu ma mai mira o astfel de reactie, deoarece si in alte cazuri cei pe care i-am verificat au declarat, ulterior, ca nu cunosc nimic, nu au auzit de aceste verificari", ne-a declarat, la randul sau, Victor Ponta, seful CCPM.

Niciun comentariu: