miercuri, 8 iulie 2009

Cinci români, răniţi într-un accident rutier produs în Ungaria

Cinci cetăţeni români au fost răniţi, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în timpul nopţii pe autostrada M7, în comitatul Somogy (sud-vestul Ungariei), a declarat astăzi un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de MTI.

11 cetăţeni români se aflau în microbuz, iar trei adulţi au fost grav răniţi şi doi copii
au suferit răni uşoare în urma accidentului, a afirmat Gabor Biro, purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Românii erau din judeţul Alba şi se îndreptau către Franţa.

Potrivit poliţiei, există posibilitatea ca şoferul român în vârstă de 27 de ani să fi adormit la volan.

Niciun comentariu: