luni, 20 iulie 2009

Zece tone de cărbune au ars intr-un incendiu izbucnit la depozitul unei fabrici de cărbune

Zece tone de cărbune au ars intr-un puternic incendiu izbucnit, in noaptea de miercuri spre joi, la fabrica de cărbune Extrocom GK, din localitatea harghiteană Cristuru Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Adrian Neculai, incendiul a fost anunţat prin 112 in jurul orei 1.30, pentru intervenţie fiind mobilizaţi pompierii de la detaşamentul Odorheiu Secuiesc, cu două
autospeciale.

La sosirea acestora, incendiul cuprinsese circa zece tone de cărbune, existând pericolul propagării flăcărilor la cărbunele şi la lemnele din apropierea depozitului.

Incendiul a fost lichidat, joi dimineaţă, la ora 7.50, după ce au ars zece tone de cărbune şi
s-au degradat alte 20 de tone, pierderile fiind estimate la circa 3.200 de lei
.

Pompierii militari au stabilit că incendiul a fost cauzat de jarul nestins depozitat in apropierea materialelor combustibile.

Intervenţia pompierilor a salvat 400 tone de cărbune şi 300 de metri cubi de lemn
, materiale evaluate la aproximativ 500.000 de lei.

La intervenţie a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Cristuru Secuiesc.

Niciun comentariu: