miercuri, 26 august 2009

Focul lui Rushdie

Salman Rushdie, unul dintre cei mai controversati si apreciati scriitori ai momentului, autorul "Versetelor satanice", a terminat de scris o noua carte: "Luka and the Fire of Life". Volumul, programat sa apara in Marea Britanie in luna
august a anului urmator, reprezinta o continuare la "Harun si Marea de Povesti" (editata de Polirom in 2003 si 2008). Cartea este dedicata celui mai mic fiu al sau, Milan ("Harun" fusese dedicata, in urma cu douazeci de ani, lui Zafar, cel de-al doilea fiu al sau).
"Luka and the Fire of Life", potrivit agentilor care il reprezinta pe Salman Rushdie, este "o carte absolut fascinanta: comica, vie si actuala, dar in acelasi timp
profunda, plina de imaginatie, o carte care trebuie savurata, nu explicata".
Editura Polirom a initiat in anul 2006 seria de autor "Salman Rushdie", un proiect editorial care reuneste, pana in prezent, zece dintre volumele de belestristica semnate de celebrul scriitor si eseist britanic de descendenta indiana.
Salman Rushdie debuteaza in 1975 cu Grimus (Polirom, 2008), dar romanul care l-a impus in lumea literara a fost "Copiii din miez de noapte" (1981, Polirom, 2005, 2007), premiat cu Booker Prize in 1981 si The Booker of Bookers in 1993. Aparitia volumului "Versetele satanice" (1988, Polirom, 2007) i-a adus in 1989 condamnarea la moarte de catre ayatollahul Khomeini. Lui Salman Rushdie i-a fost decernat recent titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Distinctia a starnit reactii violente din partea lumii islamice, reactualizand resentimentele pricinuite de publicarea "Versetelor satanice".

Cand viata
o ia razna
Tot la Editura Polirom, in colectia Chic, a aparut recent romanul "Pentru totdeauna", de Cathy Kelly, ambasadoarea Irlandei pentru UNICEF. Cartile acesteia sunt traduse in peste 35 de limbi, intrand in topul celor mai bine vandute volume din Marea Britanie si Irlanda. "Pentru totdeauna" (2005) a fost publicata chiar in anul in care scriitoarea a fost numita Ambasador UNICEF. "In fiecare minut al zilei, un copil sub 15 ani moare, din cauza teribilei HIV/SIDA sau a altor boli
asemanatoare. In cele patru zile cat iti ia tie sa citesti romanul <>, 5760 de copii se sting din viata. Va rog sa sustineti proiectele UNICEF. Ajutati UNICEF sa ajute milioanele de copii carora HIV/SIDA le rapeste sansa unei copilarii fericite.", declara Cathy Kelly.
Romanul, apreciat de presa locala drept "o naratiune optimista despre felul in care o poate lua razna viata", are ca subiect traiul obisnuit dintr-un orasel al Irlandei, nelipsit de probleme, ambitii, esecuri sau deznodaminte imprevizibile. Trei dintre locuitoarele din Carrickwell stiu foarte bine ce-si doresc de la viata: ambitioasa Mel vrea cariera si familie; Daisy cea iubitoare, un copil cu partenerul ei de viata, care inseamna totul pentru ea; iar Cleo cea patimasa intentioneaza sa-si ia diploma universitara si sa preia conducerea hotelului familiei. Asta pana cand peisajul se schimba dintr-odata, iar visele le sunt naruite. Dar Carrickwell, cuibarit in umbra Muntelui Carraig, e un loc stravechi si magic. Si cand Leah, o femeie cu propriile framantari launtrice, isi face aparitia in micuta comunitate, datorita unor imprejurari neprevazute, Mel, Daisy si Cleo sunt aduse laolalta si-si gasesc curajul de a descoperi ce e cu adevarat important pentru ele, pentru totdeauna. "Romanul demonstreaza capacitatea lui Cathy Kelly de a scrie cu putere de patrundere si cu bunatate despre femei si relatiile lor; un roman luminat de interludii umoristice de buna
calitate.", scria publicatia Irish Independent.

Niciun comentariu: