Radu Afrim: „Voi fi şi mai radical”

Regizorul Radu Afrim, distins cu Premiul
Cultural Europa, va monta piesa „Boala familiei M”, la Teatrul Odeon din Paris.

„Există unii care trebuie să fie mici şi unii care trebuie să fie mari”, spune una dintre replicile din piesa „Boala familiei M”, regizată de Radu Afrim, şi care îşi dovedeşte valabilitatea, dincolo de contextul artistic, şi în cazul regizorului în suşi.

Radu Afrim a câştigat, alături de Teatrul Naţional Timişoara, Premiul Cultural Europa 2009. Alăturată altor premii
, precum Uniter sau Coup de Coeur de la Presse, distincţia îl ridică pe Afrim printre cei mari din familia teatrului continental. „Intrarea” în Europa şi-o face prin „uşa din faţă”, cu producţia „Boala familiei M” (un text al tânărului dramaturg italian Fausto Paravidino), care va fi montată la celebrul Teatru Odeon din Paris, în cadrul unei ministagiuni care va debuta în iunie.

Dieter Topp, directorul Forumului Cultural Europa (KulturForum Europa), fundaţia germană care oferă premiul, i-a urat lui Radu Afrim „bun venit în casa
Europa”, rostit pe 2 mai, în cadrul festivităţii de decernare a premiului, la Ti mişoa ra. Forumul Cultural Eu ropa, organizaţie înfiinţată în 1992, în Germania, la iniţiativa fostului ministru de externe Hans Dietrich Genscher, a decernat până acum Premiul „KulturPreis Europa” mai multor personalităţi sau instituţii europene, printre care Teatrul din Josephstadt din Viena, fostul preşedinte al Germaniei, Johannes Rau, sau scriitorul american Jeff Baron.

EVZ: Ce importanţă are Premiul Cultural Europa pentru tine, mai ales că acesta nu răsplăteşte strict prestaţiile în teatru, ci implicările socio-politice ale artei?
Radu Afrim: Un asemenea premiu mă obligă, pe de-o parte, să montez în continuare texte noi
, cu atitudine socială, dar şi să fiu mai radical, să spun lucrurilor mai pe nume. În lume există regizori mult mai încrâncenaţi, care tocmai aşa reuşesc să influenţeze într-adevăr gustul publicului. Iar gustul acestuia trebuie definitiv schimbat. Trebuie să acceptăm că televiziunea riscă să deformeze total gustul tinerilor, iar regizorii ar trebui să vorbească despre asta, despre repunerea valorilor autentice la locul lor, chiar dacă, din punctul meu de vedere, teatrul trebuie să rămână amoral. Eu pot doar să pun întrebări, să mi le pun mie, dar nu pot da răspunsurile concrete. Pot să deschid, eventual, câteva minţi. Mulţi tineri trăiesc în locuri, cresc în familii şi şcoli unde nu există atitudini „sănătoase”, în schimb, există multe preconcepţii.

Premiul îţi schimbă poziţia în peisajul cultural românesc?
Mă mulţumesc cu poziţia pe care o am acum (râde). Este clar că prin acest premiu se focusează o anumită atenţie asupra unui regizor şi, automat, şi asupra acelei zone estetice create de el şi luată în considerare. Sper ca acest premiu să încurajeze regizorii mai tineri decât mine să dovedească mai mult curaj, atât din punct de vedere estetic, cât şi social. Toţi sunt tentaţi de comoditate, chiar şi cei foarte tineri.

În cazul tău nu se poate vorbi nici pe departe de comoditate. Viziunea ta artistică a devenit, cu ocazia montării piesei „Omul pernă” la Brăila, incomodă chiar conducerii locale PSD. Vei continua cu provocările?
O, atunci a fost altceva (râde). Oamenii aceia din Brăila au făcut un mare scandal din nimic, ei nici nu văzuseră piesa. Era un scandal artificial, susţinut de contextul politic şi nu de dimensiunea spectacolului. Scandalul a fost declanşat în perioada alegerilor, iar unii politicieni făceau, cu degetul ridicat, pe moraliştii. Reacţia lor a fost absurdă, deoarece piesa vorbea despre cenzură. Publicul meu, însă, a luat atitudine.