luni, 10 august 2009

Observatorul FRF Marcel Lică a fost eliberat pe cauţiune

Tribunalul Argeş a decis, luni, eliberarea pe cauţiune a observatorului FRF Marcel Lică, după ce magistraţii au stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, suma de 10.000 de lei
drept cauţiune pentru eliberarea acestuia, informează corespondentul Newsin.

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.

Tribunalul a pus în vedere inculpatului ca, prin apărătorul său, să depună chitanţa privind plata cauţiunii până la termenul stabilit.

Curtea de Apel Piteşti a acceptat, în data de 4 mai, recursul procurorilor împotriva deciziei de eliberare sub control
judiciar a observatorului FRF Marcel Lică, arestat în data de 23 aprilie sub acuzaţia de luare de mită, astfel încât acesta a rămas în arest. Joi, 7 mai, avocatul lui Lică a depus la Tribunalul Argeş o cerere de eliberare pe cauţiune.

În data de 30 aprilie, Tribunalul Argeş a decis eliberarea provizorie sub control judiciar a observatorului FRF Marcel Lică. Astfel, instanţa a admis cererea lui Lică, pe care l-a obligat, în schimb, să nu părăsească municipiul Constanţa, să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, Lică nu are voie să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi. Procurorii au atacat decizia cu recurs.

În scandalul de corupţie în fotbal care a fost declanşat la Piteşti au fost arestaţi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Marcel Lică, fostul preşedintele al CCA Gheorghe Constantin, patronul FC Argeş Cornel Penescu. De asemenea, au fost arestaţi preventiv, alături de Penescu, directorul hipermarketului piteştean PIC (aparţinând fraţilor Penescu, n.r.), Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.

Tribunalul Argeş a respins, luni, propunerea procurorilor DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru persoanele arestate în scandalul de corupţie din fotbal. Mandatele de arestare pentru Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu expiră în data de 12 mai, iar în cazul lui Bogaciu şi Lică mandatele de arestare preventivă expiră în data de 21 mai. Decizia de luni a Tribunalului Argeş poate fi atacată cu recurs.

În scandalul de corupţie în fotbal care a fost declanşat la Piteşti au fost arestaţi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Marcel Lică, fostul preşedintele al CCA Gheorghe Constantin, patronul FC Argeş Cornel Penescu. De asemenea, sunt arestaţi preventiv, alături de Penescu, directorul hipermarketului piteştean PIC (aparţinând fraţilor Penescu, n.r.), Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.

Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean au fost eliberaţi din arest vineri, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar.

Niciun comentariu: